8 februarie 2008

la limita ridicolului...

muncesti in fiecare zi mai mult decat scrie in contractul tau, atat cat pare organismul tau dispus sa duca, te intorci acasa stors...asta in cazul in care firma nu a binevoit sa te trimita undeva prin tara si atunci te intorci intr-o camera de hotel / pensiune unde ca un robotel supus pregatesti situatii, raspunzi la mailuri ... pana cand se stoarce si ultima picatura de energie din tine si adormi. a doua zi suna ceasul si incepi din nou acelasi program...cand reusesti sa iti formezi o rutina care sa te ajute sa le faci pe toate cate ti se cer, au ei grija sa mai adauge ceva pe lista. si asta nu e tot. in cazul in care nu faci fata sau protestezi, tot ei sunt cei care sunt revoltati. urla...dau mailuri strigatoare la cer...dau cu biciul atat cat se poate.
cata vreme indeplinesti linistit tot ce ti se cere, esti o resursa...nu o valoare, nu un angajat model, doar o resursa. cand incepi sa nu mai poti si sa te revolti, esti nerecunoscator. daca incerci sa gasesti o portita cat sa faci si ce iti cer ei, dar sa iti asculti si organismul care scartaie din toate balamalele, nu e bine. pe scurt: orice incerci sa faci altfel decat vor ei, nu e bine.
si pe cat de absurd pare, nu poti iesi din nebunia asta decat picand la pat...fie ca ajungi cu salvarea la urgenta sau ca nu te poti ridica din pat din cauza febrei, numai asa capeti un mic ragaz. si atunci te intrebi: chiar se merita?

29 ianuarie 2008

nu...azi nu...poate maine

nu am cheeeeeeeeeef aziiiiiiiiiiiiiiiii!!!!! nu, nu cantam melodia trupei vama veche, ci imi exprimam starea de spirit. nu am chef...nici sa lucrez, nici sa ascult muzica...nici chiar sa beau cafea. as prefera sa inlocuiesc cafeaua cu o ora de somn...scaunul negru din piele si biroul anost din fata mea cu canapeaua de acasa...laptopul cu o carte. daaa, as vrea sa stau acasa si sa citesc. sa atipesc cu cartea in brate...sa ma trezesc usor cand vecinul de deasupra asculta stirile de la ora 5...sa imi fac atunci o cafelutza pe care sa o savurez cuibarita pe canapeaua din sufragerie. telefonul sa fie inchis, ca sa nu imi strice cineva tabieturile. sau bine, fie...doar pus pe silentios, ca sa pot verifica cine mi-a simtit lipsa in ziua cand eu nu am avut chef.
in timp ce sorb din cafeaua aburinda, sa butonez haotic telecomanda...fara sa urmaresc ceva si fara ca macar sa caut ceva anume...daca dau peste un film sau ceva interesant, sa ma opresc pentru cateva minute si sa imi concentreze atentia asupra televizorului. daca nu, iau si cartea in micul meu palat din varful canapelei si mai petrec cateva ore cu personajele de acolo...daca mi se face foame, sa ma duc pana la bucatarie si sa aleg reped ceva din frigider, sa le pun pe o farfurie si ma intorc in varful patului. e ziua mea cand nu am chef. ar fi pacat sa irosesc o astfel de zi facand ceva de mancare. stomacul meu va intelege si se va multumi cu cele cateva "racituri" alese in graba.

si ca totul sa fie perfect, ar trebui sa fie si el acolo...sa isi vada de ale lui, sa citeasca alaturi ...sau sa doarma langa mine si eu sa am grija din cand in cand sa il invelesc sau sa ii aranjez o suvita rebela.

as vrea ca ziua de azi sa fie o zi in care sa nu conteze ce trebuie, ci doar ce vreau. sa nu fac nimic si cate putin din toate...sa ma pot plimba pe la magazinele cu carti si sa rasfoiesc romanele care mai de care mai lucioase si prezentabile...sau sa admir cum un copil descopera cu pasi nesiguri lumea din jur, supravegheat atent de parinti grijuli...o zi in care sa imi strang fortele pentru zilele cu "trebuie", cu program impus si treburi de rezolvat...

ma uit apatic la monitor ... apoi la ceas ... mi se pare ca timpul imi face in ciuda azi. se misca mai incet ca deobicei, special ca sa ma chinuie...chiar nu am chef azi!

24 ianuarie 2008

Cu iz politic ....

Imi sta de ceva vreme maraiala asta pe varful limbii si un imbold de a o scuipa afara ma incearca cam in fiecare zi. De ce cu iz politic? Dar ce nu e cu iz politic in perioada asta in orasul ce cu drag imi polueaza plamanii de mai bine de 10 ani incoace?
Gustul amar si nevoia de a da cu bata s-au accentuat (caci nu poate fi vorba de pornit - au pornit de multa vreme) anul trecut in decembrie, cand un val de presiune a lovit proiectul la care lucrez. Cine ma cunoaste, stie si unde lucrez si intelege pornirea mea violenta. Vorbeam de valul de presiune. O presiune inutila, parerea mea, o presiune care a fost initiata pe un substrat politic (dupa cum ziceam). Si ca orice problema cu substrat politic se face foarte multa valva pe pregatiri si prea putin se ajunge sa se realizeze in fapt. Nu pun la socoteala nervii intinsi la maxim pentru a ajunge sa tin un termen limita care nu isi avea rostul, nu pun la socoteala ca organismul se resimte si organismul are de suferit din stres si oboseala. Cu ce am iesit din aceasta lovitura de sfarsit de an? Cu o scarba imensa fata de un sistem (si aici vizez mai multe nivele ... business - firmele care sunt parte in proiectul asta si managementul lor, politic - prin implicarea sau ne-implicarea institutiilor care urmeaza sa beneficieze de proiect) si cu o pornire proletara de a darma o serie de lucruri. Dar asta nu imi ajuta cu nimic.
Am ales sa fac ceea ce mi se tot sufla din culise ... ce e mai bine pentru mine. Caut o alta firma care sa imi ofere ceea ce actuala nu mai poate, desi se straduie sa gaseasca formula prin care sa ma pastreze. Din pacate pentru ei, actiunea este una tardiva, iar impactul este mult prea mic de vreme ce eu nu vad sa schimbe in bine cele cateva aspecte care ma fac sa plec. Si nu sunt banii cei care sunt de vina, castig suficient cat sa imi permit capricii si sa-mi ramina (cred ca sunt destule voci care sa sustina ca doar banii sunt motivul de plecare si ca as putea sa renunt la fatarnicie - cine ma cunoste, stie si ca spun pe bune cand vorbesc de bani).
Unde e in toata balmajeala asta izul politic, ati putea intreba? Pai, e bine inradacinat in actiunile unor oameni din top managementul firmelor implicate in ranchiuna mea. E un modus vivendi care a fost preluat din culisele mascaradei care se numeste clasa politica la noi. Este un dispret permanent fata de om, privit doar ca un asset al firmei. Nu ma simt proprietatea lor, nu am fost niciodata, de asta nici nu am de ce sa imi fac procese de constiinta. Nu evadez, nu fug. Plec catre un alt contract in care sa ma simt mai bine, fara rahatul politic care sa imi guverneze programul in fiecare zi. Singurul lucru pe care il regret este plec dintr-un mediu in care profesional am privit mereu inainte si nu am pritidit sa avansez mereu. Presimt ca voi da peste niste perioade de stagnare ... dar putin odihna nu cred sa imi strice.
Meschinarii politice ma indeamna sa imi schimb locul de munca ... asta esupararea mea.
Stiu prea multa lume care are sa spuna ca trebuia sa fac asta de multa vreme. Nu am agreat insa fripturismul locului de munca, schimbarea unei firme cu alta doar pentru ca am stat mai mult de 2 ani intr-un loc - gasesc ca este o abordare puerila, ca un "plictis" de locul si oamenii respectivi, o permanenta nemultumire ... nu e genul meu. In fine. Dar asta e subiect de alta felie de ce e in mintea mea ....

La buna reauzire.

5 ianuarie 2008

Un fel de introducere ....

Am pornit acest blog mai mult dintr-o curiozitate. Si pentru ca sunt o fire foarte curioasa.
Privind prima pagina goala ( "Nu există articole care să se potrivească cu interogarea dvs." - sic!) mi-am zis ca trebuie sa umplu spatiul asta .... si ce ar fi mai potrivit decat un fel de introducere. Nu cred ca exista cutume in ceea ce priveste cum iti introduci blogul catre ceilalti (sau cum poti incerca sa il bagi pe gatul lor daca nu binevoiesc sa citeasca sau sa fie de acord), nu cred ca a trecut suficient timp pentru crearea unei traditii ... asa ca nu prea am ce urma din punctul acesta de vedere - nici nu ma prea omor eu cu respectarea traditiilor ...
Nu cred in prezentarea personala ... desi un vers dintr-un cantec destul de celebru (dupa mine) imi vine in minte in aceste momente ... "
Please allow me to introduce myself / I''m a man of wealth and taste [...] Pleased to meet you / Hope you guessed my name " ... asa ca nu am sa o fac.
Eu sunt ... Ciprian ... si ceea ce puteti afla despre mine se gaseste pe undeva prin profilul de pe site-ul asta. Daca va poate fi de folos cu ceva ... go get it!
Intentionez sa ... scriu ce imi trece prin minte (nici introducerea asta nu face exceptie ... e cam ceea ce imi trece prin minte acum ;-) ). Ca doar asa zice si titul blogului ....
Ce pareri am? ... are sa se vada cu timpul si sunt convins ca veti aduce o critica "constructiva" prin comentariile voastre ... sau sa spun critica destructiva ? Hmmm .... avem sa vedem. O iau ca pe o provocare ;-D (Bogdan stie ... )
Si pentru ca sa completez picanteria blogului m-am gandit (surprinzator, mi-a iesit ... ) sa nu fiu singurul care debiteaza ganduri crete pe unde internetistice .... asa ca veti mai gasi si alte povesti si povestioare de ganduri si pareri din partea celor ce imi sunt dragi si au "placerea" sa-si puna creierul pe tava in spatiu asta.

Pina la reauzire, fiti buni si fiti ..... hmmmm ... ascult prea mult radio.

Ciao.

4 ianuarie 2008

in cautarea cadoului perfect

Vine perioada sarbatorilor. Toata lumea se inghesuie in magazine in cautarea "cadoului perfect". Toti vrem sa gasim in cel mai scurt timp posibil un cadou care sa ramana in memoria celui care il primeste cat mai mult timp. Uneori timpul afectat cumparaturilor e scurt, aglomeratia mare si cei pentru care cauti cadouri foarte variati ca fire si preferinte. Si atunci incercam sa trisam putin cerand ajutorul altor persoane care ii cunosc mai bine pe cei carora vrei sa le iei cadoul sau au o experienta mai mare in "ce se potriveste" in aceasta perioada. Partea mai putin buna este ca de cate ori ceri ajutorul te izbesti de un sfat "ia si tu ceva simbolic". Simbolic pentru cine? Ce inseamna acest simbolic...cand nu mai e simbolic ? de unde sti...tine de pret? sau poate de calitate? Care e simbolul Craciunului? Ceva rosu? Sau ceva alb si pufos ca zapada...sau ceva calduros...ceva cu stelute? Acel ceva simbolic este de imbracat...sau este de ornament...sau poate e o carte. Ce este acesl ceva simbolic pe care toti cred ca e bine sa il iei de Craciun si va fi cadoul perfect?

Si nu doar de sarbatori. Cautarea cadoului "perfect" este valabila si cand vizitezi pe cineva care s-a mutat in casa noua, s-au cand cauti un cadou de logodna / cununie sau de nunta, un cadou pentru o zi onomastica sau de nastere...si orice alta ocazie care ne obliga sa luam cadouri. Spun "ne obliga" pentru ca, cadourile pot fi cumparate si fara motiv, doar din afectiune pentru o persoana, doar pentru a face o surpriza. Si atunci "gestul conteaza".
Exista oameni care isi cumpara ei singuri tot ce isi doresc si atunci cautarea unui cadou pentru ei e ceva mai dificila. Fie ca le cauti ceva trasnit, sau ceva personalizat pentru ei...sau poate cat mai multe cadouri in speranta ca unul din ele va fi pe placul cadorisitului. Mai exista si cazul in care persoana careia ii veti face cadou nu e chiar genul care sa aprecieze arta, sau obiectele decorative, ci mai degraba cadourile substantiale. Si atunci se pune accentul pe "lucrurile de firma". Dar asta presupune ca stim gusturile persoanei respective; ce firma prefera, ce stil...ce artist...Sau daca e o persoana mai visatoare, genul "flower power" si atunci trebuie sa fie un cadou aparte, artistic...si nicidecum un cadou din timpurile noastre, ceva clasic.

Oare exista reguli ce pot fi aplicate si in a face cadouri, asa cum exista in cosmetica sau coafura? Si daca exista o astfel de arta, care ar fi criteriile dupa care sa ne ghidam? Exista cateva cadouri "clasice": un parfum bun, un vin mai aparte, vesnicul buchet de trandafiri...Dar astea erau valabile din vremurile cand erau greu de gasit aceste produse. Acum se fac cadou masini, case, diamante...


Eu incerc sa imi inchipui ca persoana respectiva e cu mine in magazin si incerc sa vizualizez ce si-ar cumpara; la ce s-ar uita daca ar fi acolo. De curand a trebuit sa fac un cadou mai aparte. Un cadou de Craciun pentru o persoana pe care nu o cunosc atat de bine, dar careia ii sunt recunoscatoare pentru omul minunat de langa mine. Nu stiu daca am reusit sa iau ceva care sa ii fie pe plac...si probabil nu o sa reusesc niciodata sa iau un cadou care sa exprime ceea ce simt, dar asta nu inseamna ca nu voi incerca de fiecare data.

Uneori e greu sa alegi un cadou..."daca nu o sa-i placa" sau "daca nu ii e bun". Dar ceea ce conteaza pana la urma este ca ai incercat sa iei ceva, oricat de mic, dar pe care l-ai impachetat cu toata dragostea. Cadoul este pana la urma pentru copiii din noi, dornici de o surpriza frumos impachetata, de o atentie...de afectiune.