friends will be friends

e greu sa fi mereu "om mare". uneori simti nevoia sa iei o pauza...de la responsabilitati, griji, suparari si haosul cotidian. si exact asta am facut eu azi. am coborat din carusel si m-am intors putin in trecut, in vremea liceului. Nu, nu am stat in casa cu poze in brate incercand sa retraiesc vremurile trecute; ci mi-am dat intalnire cu cea mai buna prietena a mea din liceu. in general cand pleci spre facultate, se rup legaturile cu colegii; asa a fost si in cazul meu: am pastrat legatura cu putine persoane, cu care mai ne vedeam uneori la cafea sau ne mai auzeam pe mail. cu exceptia unei persoane: nico. cu ea ma vizitam uneori (ea s-a stabilit la ploiesti); ea stia cand sufar, cand ma bucur...si eu stiam tot ce era important in viata ei. asa ca nimic mai potrivit pentru o zi de relaxare ca vizita unei prietene. am stabilit cu o saptamana in urma sa ne luam liber pentru o zi de colindat pe aleea amintirilor; desi vremea a tinut sa ne testeze hotararea cu stropi de ploaie si rafale de vant, nu ne-am lasat cu una cu doua. asa ca iata-ne impreuna in cafeneaua mea preferata din zona veche a bucurestiului, savurand o cafea buna si punandu-ne la curent una cu viata celeilalte; ne-am plimbat apoi prin cateva locuri in care spiritul Craciunului isi facuse simtita prezenta
cand reduci ziua de azi la o povestire, pare ceva lipsit de importanta...dar va provoc sa incercati sa uitati de neplacerile cotidiane si sa va petreceti o zi alaturi de un prieten sau daca nu, macar o zi cu si pentru voi; uneori problemele din viata de zi cu zi te schimba, te imbatranesc, te fac sa uiti cine esti tu cu adevarat. din cand in cand meritam o zi in care sa ne amintim de noi

lectura - hrana pentru suflet

am inceput si eu sa cumpar cateva din cartile scoase la vanzare cu diverse ziare. nu fac politica si nici nu vreau sa favorizez una din publicatii...criteriul de selectie al cartilor "de colectie" este altul: nu le cumpar pe toate, ci doar cateva pe care nu le-am citit la timpul lor, desi mi-as fi dorit, sau pe care le-am imprumutat sa le citesc si mi-as dori sa le am in biblioteca pentru ca sa poata si copiii mei sa le citeasca. un exemplu in acest sens este si mihail drumes cu cele doua carti: "elevul dima dintr-a saptea" si "scrisoare de dragoste". despre prima carte auzisem multe. stiam de la bunica mea ca primise cadou de mult aceasta carte...apoi mai stiam de la colege ca au citit si ca e o carte trista. chiar imi amintesc cum atunci cand am inceput sa o citesc o prietena imi spunea ca e o carte trista...nu vrea sa mai citeasca nimic de acest autor; parea afectata de finalul trist al romanului. asa ca am inceput sa citesc, asteptand sa fiu dezamagita sau macar putin intristata de intorsatura evenimentelor.
dupa prima jumatate a cartii ma simteam purtata inapoi in vremea liceului cand orice plan intre colegi te facea sa crezi ca vei cuceri lumea si transforma mersul la scoala intr-o adevarata placere. pana aici nimic trist, ba chiar o lectura placuta ce iti crea o atmosfera linistita la care sa te intorci cu drag dupa o lunga zi de lucru. apare apoi povestea de dragoste: frumos si romantios, ca in vremurile de demult... lucrurile o iau putin razna apoi, planurile unor tineri plini de avant sunt oprite brutal, unii dintre ei arestati si elevul dima pleaca in capitala, unde este urmat si de aleasa inimii lui. aici intervine partea care poate parea trista: cei doi tineri indragostiti planifica sa se sinucida. pana in ziua stabilita autorul ne prezinta viata acestora in marele oras: viata culturala, plimbari prin parc, masa la restaurant. era parca prea frumos pentru a se sfarsi asa de repede. dar situatia denaturase prea tare, asa ca singura modalitate prin care ei puteau fi impreuna (in viziunea lor) era daca mureau impreuna. ce este frumos in descrierea perioadei cat cei doi tineri au stat la bucuresti este dragostea lor, care incepuse aproape pe nesimtite si se dezvolta pe zi ce trece. cand elevul dima vroia sa renunte la planul lor de sinucidere, dragostea pentru cea care acum ii era sotie si respectul ei pentru el il faceau sa se tina de promisiunea facuta. asa se face ca au ajuns sa ia pastilele ce aveau sa le curme viata. povestea insa continua si ni-i prezinta pe cei doi eroi peste ani, inca in viata. elevul dima se intoarce de prin strainataturi si isi regaseste fostii colegi, in oraselul de unde a fugit alta data.
el stia ca dragostea lui din acele vremuri a murit si numai el a fost salvat, asa ca a fost placut surprins sa afle ca a fost o minciuna si ca ea traia in acelasi orasel, era casatorita si avea copii. intalnirea lor reinvie pasiunea de alta data...dar povestea se termina cu cei doi eroi mergand pe drumuri separate in viata.
poate asta pare trist...dar ce nu reusesc altii sa inteleaga e norocul celor doi de a fi in viata. norocul lor de a intalni odata in viata o dragoste atat de puternica incat sa iti dai viata pentru celalalt. nu ma intelegeti gresit, cand iubesti stiu ca totul in jur capata alte dimensiuni si orice gest facut pentru cel iubit pare neinsemnat, chiar si daca gestul presupune sa iti iei viata (desi asta e putin cam dus la extrem...mai bine il convingi si pe el sa traiti). dar dragostea eroilor din acest roman este acel gen de dragoste cu care nu poti trai o viata intreaga. acel sentiment ca inima bate atat de tare incat o sa sparga pieptul si o sa iasa, nu e ceva cu care sa traiesti o viata...sau nu o viata conventionala. crestem si ne dorim o familie, un loc de munca...e drept, cu totii am dori sa se poata trai fara munca si sa ne putem plimba prin lume alaturi de cel iubit...dar nu se poate trai o viata asa. oricat de tare respingem ideea unei vieti banale/conventionale, toti tindem spre viata clasica in care avem o casa, o familie, sarbatori alaturi de cei dragi.
acest roman ar fi fost trist daca cei doi eroi mureau...dar faptul ca ei au supravietuit si odata cu ei si dragostea lor...ca o singura privire a fost deajuns pentru a reinvia sentimente pe care ei le credeau ingropate de mult si tot timpul cat au fost despartiti parea ca a disparut intr-o imbratisare...fac din "elevul dima dintr-a saptea" o carte plina de speranta si romantism.

Mixed fillings ... cu Apple vs PC (Microsoft) - part 2

Am inceput sa povestesc despre cum vad eu produsele si campaniile Apple in lumina comparatiilor cu PC-ul (a se citi Microsoft peste tot :) ).

De ce spun asta? PC = Microsoft? Nicidecum. Dar urmarind campaniile de publicitate ale Apple nu poti sa nu intelegi ca principala tinta este .... Microsoft.

Dar sa ne intoarcem la problemele cu care am inceput: mirarea mea privind fervoarea cu care este aparat un Mac de catre fani si mai ales de ce am ales eu sa nu achizitionez un Mac. Sunt destul de mirat de virulenta argumentatiilor fanilor Apple privind capacitatile sistemelor si mai ales virulenta atacurilor la adresa altor produse similare. Pot sa inteleg faptul ca un Mac are hardware de calitate - este clar din punct de vedere al componentelor situat in partea de sus a gamei de performanta. Pot deasemeni sa inteleg ca design-ul - acest aspect "cool" - face ca sa fie apreciat, atat hardware cat si software. Pot sa apreciez evolutia in timp (vezi si blogpost-ul mai vechi) a sistemului de operare si a usurintei si placerii de utilizare. Toate acestea sunt argumente in favoarea unui Mac. Dar ... si incep sa repet (sau sa sumarizez) ceea ce reprezinta argumentele in defavoarea unui Mac si a sistemului sau de operare. Voi incepe prin a spune ca nu aduce mai multa incredere in siguranta de operare - stiu argumentele fanilor: Microsoft si al sau Windows are foarte multe probleme de securitate si trebuie sa aplici patch=uri mereu. Dar mai stiu ca in anul acesta mult aclamatul (de catre fani) OS-X a adunat mai multe patch-uri de securitate (eu as zice ca foarte multe pentru in sistem "secure by design"). Argumente pentru afirmatia mea? Am sa insir lista de patch-uri din septembrie: Security content of QuickTime 7.6.4 (link aici), Security Update 2009-005 (Mac OS-X 10.4 - 10.5) (link aici) si nu in ultimul rand Security content of the Mac OS X v10.6.1 Update (link aici). Parerea mea e ca e o lista lunga. Si nu-mi inspira incredere. Nu mai multa decat un windows si pomelnicul lui de fixuri de securitate - asta in conditiile in care toata reclama Apple sustine in continuu ca e un sistem "sigur" - "cel mai sigur". Nu prea cred.

Dar sa continuam. Voi continua sa vorbesc despre pret. Ah, banul ... si ma astept la explicatii de genul: e un produs de calitate de asta are un pret premium. Din nou ... sunt sceptic. In toate sunt exact aceleasi componente pe care le gasesti in alte laptopuri cu aceleasi specificatii. Deci nu sunt mai de calitate. Aaaaaa, vorbim de aceleasi specificatii. Acelasi tip de procesor, memorie, hard-disk ... si lista continua. In conditiile astea ... gasim oferte ale altor firme ... la preturi mai mici (nu, nu la 700 USD) doar ca nu poarta eticheta cu marul muscat intr-o parte. Si atunci ma intreb pentru ce platesc eu diferenta de pret? Pentru firma, pentru un sistem de operare superior (hmmm, am mai auzit asta, dar nu tine), pentru .... aspectul "cool"? Pesemne. Calitatea nu da pe spate (am mai auzit cum ca fanii isi folosesc vechile laptopuri de acum 5 sau 6 ani - sigur, si eu am in debara primul meu desktop, un AMD 5x86 la 75MHz care merge, da merge si acum dar consuma curent degeaba daca l-as porni, merge cu Ms-Dos 6.2). Daca longevitatea nu e un argument de calitate ... atunci poate altceva ... nu prea am mai auzit de la ei altceva. Atunci trebuie sa fie gama de software pe care o are Mac-ul si care e fenomenala. .... Am luat o pauza. Trebuia sa ma hlizesc. Nimic nu bate diversitatea care exista pe PC, fie ca e pentru Linux (orice flavour), fie ca e pentru Windows. Apple e doar o gluma in fata ceea ce inseamna soft, varietate, disponibilitate, si de multe ori calitate in multe ramuri (home, business, you name it). Si nu-mi spuneti ca nu stiu ce vorbesc. Stiu. Prea bine. dezvolt soft de mai bine de 10 ani.

Cred ca am spus destule. Nimic din cele de mai sus nu ma indeamna sa cheltuiesc mai mult decat necesar pentru un computer, fie ea chiar si "cool".

Am cazut in aceasta capcana acum un an cand am facut gestul de a achizitiona un iPhone 3G. E un device "cool". Si imi place modul in care au reusit sa il realizeze, finiseze. Si usurinta de utilizare este inca un atu. Si ... am cam terminat argumentele. Incep apoi sa-mi vina in minte nemultumirile si dezamagirile. Trebuia sa ajunga sistemul de operare la versiunea 3 (si sa treaca 2 ani de la lansare) pentru ca sa pot sa trimit un MMS sau sa pot sa fac forward la un SMS? Celelalte telefoane "uncool" stiau sa faca asta de acu 10 ani. I-au trebuit 3 versiuni aceluiasi OS ca sa poata sa implementeze un copy/paste pe un smart-phone? Si astea nu ar fi toate. Toata politica de inchidere si restrictionare a ce poti executa pe telefon .... errrrr, smartphone. Nu fac decat sa-mi creasca dezamagirile. Sa va mai zic. I-au trebui 3 versiuni de Os a sa poata sa aiba o agenda a apelurilor efectuate sau receptionate decenta (prin asta inteleg ca pot si eu sa imi dau seamna cand a fost, zi, ora, si cate au fost, 1, 2, mai multe). Pai am mai avut 5 telefoane inainte de asta care stiau sa faca asta de la pornire ... si nici nu au costat atat si nici nu m-au dezamagit asa de tare. Inca ma minun de ce nici macar la a 3-a versiune de OS un iPhone nu e in stare sa aiba un calendar decent in care sa pot marca zile de nastere si (advanced feature) a o lega de o persoana din contacte. Ce e atat de fenomenal in lipsurile astea? Dezamagirea mea creste pentru ca descopar cate ceva care lipseste, o functie sau alta pe care alte telefoane din aceasi gama - smartphone - era executata foarte bine, si ma uit mereu in urma la cat de mult este promovat acest telefon - e mult sub publicitatea facuta, parerea mea. Si ca sa inchei aceasta lunga carcoteala cu inca un fapt care imi aduca inca putin gust amar pe limba relativ la produlele Apple, sa va dau inca un exemplu de publicitate care dezinformeaza. In pagina de aici se gasest detaliile de "Security content of iPhone OS 3.1 and iPhone OS 3.1.1 for iPod touch". Toate bune si frumoase, ultima versiune de OS vine cu imbunatatiri de securitate (ceea ce imi aduce aminte ca ii lipseau, chiar daca era "secure by design". mdea). Printe update-urile prezente sunt si cele pentru browserul incorporat: Safari 4 Mobile. Un aspect foarte interesant (folosit si ca material de marketing si publicitate) este ca aceasta versiune are functionalitati anti-phishing (incercarea de a induce in eroare userul ca se afla pe un site sigur si sa il determine sa furnizeze informatii personale de valoare - cum ar fi un numar de card bancar si pin-ul pentru accesare). Dezamagirea si mai mare a venit citind un articol de la "The Register" (link aici) ce dezvaluie descoperirile unor firme de securitate: functionalitatea care ar trebui sa ne apere si e nou introdusa ... nu functioneaza. Deloc. Va las sa cititi ultimele 2 paragrafe din articolul mentionat (sublinierile imi apartin).

Researchers at Mac security provider Intego report the same finding. "We find it interesting that Apple has added this feature, but we're confused as to why it simply does not work," they write.

To be fair, the iPhone isn't the only smartphone that fails to warn users when they're about to visit a phishing site. But as far as we can tell, Apple is the only manufacturer claiming to protect users from the threat. The issue here is the empty promise of a phishing filter, which gives users a false sense of security.

Peace.

refreshing!

Zilele trecute am incercat ceva nou: mi-am luat liber de la birou si am mers impreuna cu cateva rude ale sotului la munte. recunosc, am fost putin sceptica la inceput...singurele mele experiente de urcat pe munte s-au rezumat la muntele Rosu, masivul Ciucas si alte cateva trasee din imprejurimile statiunii Cheia. Singura speranta legata de dificultatea traseului mi-o oferea prezenta in grupul cu care urma sa urc pe munte a unei fetitze de 9 ani ...s-a dovedit mai tarziu ca era cea mai energica prezenta din grupul nostru si de cateva ori am fost nevoiti sa strigam la ea sa ne astepte.
Aventura a inceput dis de dimineata. Am mers cu masinile putin dupa Timisul de Sus, la cabana Dambul Morii. De aici traseul e probabil cunoscut de obisnuitii traseelor montane. Pentru cei necunoscatori, asa ca mine, o sa detaliez putin. Drumul incepe cu un urcus usor prin padure. Obosisem deja putin cand am ajuns la canion. Aici nu parea sa fie mare lucru...se vedeau doua stanci si printre ele o scara de fier prinsa vertical in munte. am facut un mic popas sa ne recapatam fortele si apoi am pornit spre scara. dupa prima scara urcata parea ca am ajuns pe un taram de vis: ne aflam intre stanci si in fata noastra iesea din stanci un parau...ici colo se vedeau pete de verdeata...si alta scara...si alt parau...odata terminat urcusul prin canioane, am inceput sa urcam prin padure, pana spre cabana. cand am ajuns sus am fost putin dezamagiti de cabana, care era mai degraba un adapost in varful muntelui. dar peisajul a meritat tot efortul. de aici de sus Brasovul parea atat de mic si inofensiv. migrenele dispar ca prin minune aici...te simti un om complet sanatos, care poate rezolva orice problema. e greu de explicat in cuvinte sentimentele care te incearca acolo, in varful muntelui, inconjurat numai de nori si cu soarele mangaindu-te parinteste pe fata. ce e important de retinut este ca odata intors la viata de zi cu zi te simti un alt om, mai odihnit, mai pregatit pentru stresul cotidian.

Mixed fillings ... cu Apple vs PC (Microsoft)

Sunt cateva luni bune de cand urmaresc o disputa interesanta in blogosfera, comments, tweets si alte rss-uri. A inceput prin martie cu o mult disputata reclama postata de Microsoft (the "Lauren" ad). Si ce razboi al comentariilor si raspunsurilor, si raspunsuri la raspunsuri ... si justificari si comparatii si multe altele. Interesanta (gasesc eu) este fervoarea cu care fanii Apple apara produsele si se agita in a explica cat de superior calitative sunt toate rezultatele firmei din Cupertino - atat desktop, cat si laptop. Nelipsit din gama de argumente este: "calitatea intotdeauna costa mai mult" sau "ai dat 700 USD pe un laptop PC, ai obtinut ceva care e chiar de banii astia, nimic in plus (poate doar mai multe probleme)".

Inainte sa imi exprim parerile vreau sa pun in scris o serie de fapte, realitati pentru a putea judeca afirmatiile mele in context (incerc sa evit presupunerile si concluziile false). Prin urmare, am "ceva" experienta in ceea ce priveste universul IT: mai multe de 10 ani lucrati in industrie ca dezvoltator software, mi-am asamblat singur desktop-urile de lungul vremii (vreo 5, 6), am lucrat pe toate mediile: DOS, Windows, Linux, diverse Unix-uri, Mac OS (chiar si pe vremea cand versiunile lui se numarau cu un singur digit - like 8, 9). Am (like in I own) produse Apple - iPod-uri si un iPhone 3G (am sa prezint mai jos motivele pentru care nu detin nici un computer fabricat de Apple). Deasemeni, sunt gamer (asta ar insemna ca imi plac jocurile video si ca imi consum timp cu ele), iar acest argument conteaza, deasemeni, ma pregatesc sa explic.

Astea sunt faptele care definesc contextul.

Pornind de la reclama postata de Microsoft (cum sa cumperi un laptop cu ecran mare - preferabil 17 inch - de maxim 1000 USD) am citit o multime de comentarii. In reclama, protagonista face o afirmatie interesanta: "seems that i'm not cool enough to be a Mac". Aceasta afirmatie impreuna cu finalitatea de a cumpara un notebook de 700 USD produs de HP in defavoarea unui Mac a starnit multe comentarii in perioada urmatoare publicarii reclamei. Acum urmeaza parerile mele - si as fi incantat sa fie tratate ca ceea ce sunt, niste pareri personale.

"I'm a Mac and I'm cool" e una dintre frazele cheie ale unei campanii mai vechi (deja) a Apple despre linia sa de computere. Nu contrazic, pentru este poate cel mai puternic argument in ceea ce priveste produsele. Chiar sunt "cool", design-ul minimalist, functional, usurinta de a le folosi, sunt toate argumente in favoarea produselor Apple. Si asta este una dintre trasaturile marcii, trasaturi pentru care platim (in opinia mea) un pret destul de piperat.

Acest lucru ma duce la al doilea element din lantul de argumente care sunt vehiculate pro si contra in razboiul Mac vs PC (Microsoft). Pretul produselor Apple ar fi justificat de calitatea acestor produse. Hmmmm. Aici pot sa ma indoiesc putin si am si argumente. Doar un mic detaliu (nelegat de computere), calitatea mp3 playerului de la Apple nu difera de cea a unui produs similar al Sony, Creative si altele. Carcasa nu rezista mai mult, materialele nu sunt mai de calitate - zgarieturile ecranului iPod-ului sunt la fel de usor facute ca si pe Creative-ul prietenilor mei. Castile mini de la iPod sau iPhone au un design cool (alb, minimalist, stilat) - ma dor urechile de la purtatul lor (unul dintre motivele pentru care le-am schimbat), iar calitatea audio .... sa avem iertare, dar castile mini Sony pe care le-am cumparat acum 4 - 5 ani si m-au costat jumatate din pretul celor vandute de Apple, functioneaza si acum si se aud cu mult mai bine decat cele "cool" ale iPodului. Si detaliile de genul asta nu se opresc aici. Designul tuturor calculatoarelor Apple este extraordinar (din nou, parerea mea), dar calitatea componentelor interne este identica cu cea a componentelor pe care le pot cumpara de pe piata (cu aceleasi specificatii) si cu care pot construi un computer identic (tehnic vorbind). Vreti sa discutam pretul? Apple este mult mai scump. De acord, nu e la fel de "cool". Si nu ruleaza OS X.

Al treilea argument. Tocmai l-am adus in joc ... nu ruleaza OS X. Correct. Nici un PC nu ruleaza OS X si nici nu poate rula fara ceva tricks and tips. Si mai ales nu fara a incalca EULA Apple in ceea ce priveste sistemul lor de operare. Marea majoritate a fanilor Apple si Mac OS X aduc acest minunat argument - marele sistem de operare, perfect, infailibil, usor de folosit, "cool" - oups, iar am adus vorba despre asta. Da, e "cool", dar lucrurile incep sa se restranga. Nu neg cum ca ar fi usor de folosit. chiar este, si mi-a placut interfata curata pe care o are si feature-urile. E unul dintre marile atuuri. Infailibila nu este. Si nu putine sunt comentariile si posturile pe forumuri care se plang de problemele mai mari sau mai mici care apar in OS. A mi se argumenta ca si Windows-ul are multe probleme nu reprezinta decat o atitudine de gradinita (si nu de putine ori am intalnit aceasta imaturitate in comentariile de pe internet). Ca sa nu mai comentez despre argumentul cu perfectiunea - un sistem sigur "by design". Yeah, right. Un Mac nu are nevoie de firewall sau de antivirus pentru ca este securizat de cand il deschizi prima oara. Nimic mai fals, si cred ca ma repet spunand ca a argumenta cu Windows are mai multe "gauri" nu-mi inspira maturitate. Simplul motiv ca nu mai departe de o saptamina in urma am citit despre un update de securitate publicat de Apple (link here) cu aprox 18 fix-uri pentru versiuni intre 10.4 si 10.5.7 ale OS X (da ... chiar despre sistemul de operare este vorba) care permit crasharea computerului sau chiar executarea de cod arbitrar pe Mac-urile care doar ... browse-aza un site cu continut malicios. Ce este interesant e ca o parte destul de importanta a "gaurilor" de securitate ale OS X erau in procesarea imaginilor - de toate formatele. Nice ... nu-i asa.

Toate aceste detalii, si nu le-am epuizat aici, nu ma determina sa acord mult mai multa incredere unui Apple Mac .... daca privesc aceste aspecte si ma uit apoi la pret. Si astfel ... ma gandesc la argumentul reclamei Microsoft, acela ca poti gasi produsul care ti se potriveste, atat functional, cat si financiar poate mai des in alta parte decat la Apple.

Am sa continui argumentarea mea in alte posturi, caci sunt multe de spus despre acest mini razboi intre cele dou platforme.

A venit primavara

Desi as putea spune mai bine: a venit vara ... caldura s-a instalat cu maxime "interesante", cel putin pentru luna mai. Nu foarte interesante sunt minimele de peste noapte - dimineata simt ca este mai si nu iulie. Peste zi insa ... este un inceput de vara autentic ... peste 30 grade celsius in multe zile ... prea repede arde soarele. Insa natura se bucura din plin de soarele calduros si in putinele parcuri ale Bucurestiului se aduna o multime de lume.
Am iesit in cismigiu in ultimele saptamani sambata sau duminica si m-am bucurat de primavara si de soare, de verde si de o cafea placuta sorbita impreuna cu persoana iubita. Ceea ce mi-a bucurat ochii (mie si celorlalti vizitatori) au fost lebedele din iazul de linga izvorul lui Eminescu (nu va ganditi la mancat ceva lebede fripte ... gardienii sunt cu ochii pe voi).

Privelistea unor lebede negre este extraordinara, cu atat mai mult cu cat sunt si lebede negre si lebede albe. Contrastul culorilor este interesant ...

Tot parcul este viu, si pentru un iubitor de natura este placut sa vada cum totul traieste.

Am fotografiat lebedele, am incercat sa surprind natura in momentele ei vesele si am simtit cum totul ma relaxeaza si ma linisteste.

Multumesc draga mea, ca ma aduci de fiecare data in parcul in care ne-am gasit momentele de reverie in mijocul naturii intr-un Bucuresti aglomerat si chinuit (mult prea agitat). Tie iti dedic acest minunat moment surprins in Cismigiu.

intre aparenta si esenta

merg pe strada si vad o multime de oameni care se plimba tinandu-se de mana. de multe ori ma trezesc ca ii invidiez (sau mai bine zis ii admir) pentru imaginea pe care mi-o lasa. dar oare chiar asa e, chiar sunt fericiti? e greu de spus dintr-o singura privire


de-a lungul timpului am cunoscut multe cupluri care desi pareau perfecte si "erau impreuna" de multi ani (in jur de 8 - 10 ani) se destramau si lasau in urma multa tristete si cioburile unei vieti in doi...de-a lungul timpului am sters lacrimile amare ale prietenelor parasite si am raspuns cat am putut eu de bine la intrebari absurde precum "de ce-a plecat" sau "ce are aia si eu nu am". de fiecare data incercam sa pastrez vie speranta in "dragoste", in acel sentiment pur care se poate naste intre doi oameni. de cele mai multe ori poate o faceam si pentru mine: aflata in asteptarea acelui zburator cu negre plete care sa imi fure inima si care sa imi dea "turburarile si tanjirile iubirii" aveam nevoie sa cred in dragoste.

(nu pot sa nu ma amuz...acum cand scriu ma aflu la o masa, in benzinaria Agip din fata CNAS si scriu la un laptop mic care atrage privirile celor din jur. salul care imi acopera umerii nu face decat sa sporeasca misterul si sa intrige privirile masculilor care beau o cafea sau un suc la mesele din apropiere)

deunazi am incercat sa ascult si sa sfatuiesc cat mai bine o prietena care era incercata de indoiala. nu era un "caz" atat de complicat sau de neinteles, dar ma bulversa imaginea pe care o aveam eu despre acest cuplu:o frumoasa poveste de dragoste care dupa multi ani se concretizeaza in nunta. ba mai mult, de cate ori am avut ocazia sa "socializez" cu ei imi pareau indragostiti, dar nu genul acela de porumbei care stau cioc in cioc tot timpul sau in care ea este tot timpul peste el, ci dintre cei care inca mai apreciaza o plimbare de mana cu persoana iubita si un zambet complicitar aruncat din cand in cand.

dar in fiecare dintre noi exista un sambure de indoiala, mai ales atunci cand nu este totul asa cum am dori la persoana iubita. dupa o perioada mai lunga de convietuire, in anumite situatii, descoperim poate reactii (sau lipsa lor) care nu se potrivesc cu asteptarile noastre. lucruri marunte ca "eu vreau sa ma plimb prin parc si el vrea sa se uite la fotbal" sau "eu vreau sa merg prin magazine si el nu vrea", "mie imi place la munte si lui la mare'' pot deveni intr-un moment de oboseala un capat de lume. de cele mai multe ori picatura care strica totul este un termen de comparatie. fie ca il comparam pe cel drag cu un fost iubit, o posibila idila sau chiar cu sotul / prietenul unei bune prietene, intotdeauna ne lasa cu un gust amar. si ca tabloul sa fie complet, putem arunca in mijlocul unei discutii aprinse "cutarescu cum a putut sa faca asa si tu nu". ce nu realizam in acel moment ( si tragic este ca nici dupa) este ca acel "cutarescu" invocat de noi poate are multe defecte si poate in orice alta situatie reactia lui nu este cea dorita. sau poate nici nu il cunoastem suficient de bine pe acel "cutarescu" incat sa stim cum ar reactiona in alte situatii; stim doar ca acele lucruri care ne nemultumesc la cel drag, la el ne placeau. sau poate acel cineva stia mai bine sa ne asculte sufletul ... sau ne facea sa radem.
cu trecerea timpului realizam ca nu mai vrem aceleasi lucruri ca atunci cand am plecat la drum...poate la inceput vroiam o cariera si o companie placuta alaturi de care sa putem petrece putinele ore ramase libere cand ajungem seara acasa; acum poate vrem sa lasam cariera pe planul doi si sa insistam pe viata personala...poate vrem o familie. dar daca in noi schimbarea se produce peste noapte, nu putem sa ne asteptam sa fie la fel si la celalalt. obisnuit cu o rutina a vietii in doi, in momentul cand ne schimbam prioritatile trebuie sa stie si el...si fie le va schimba si el , fie nu. nu toate cuplurile se maturizeaza in acelasi timp si daca initial au pornit la drum cu un scop comun, dupa o perioada nu-si mai regasesc alaturi aceeasi renonanta ca altadata.
si cum femeia, fiinta schimbatoare si vesnic in cautare de altceva, vrea cand un barbat visator si romantic - cand altul cu care sa se simta bine si sa cutreiere lumea, sau unul calculat pe care sa se bazeze si alaturi de care sa se simta ocrotita, va dati seama ca indiferent de alegerea facuta la un moment dat tot gasim ceva care sa ne nemultumeasca.

dar cum stim cand e doar o toana si cand e intradevar alegerea gresita in viata si trebuie sa schimbam ceva?

what's next?

cand crestem, ne facem fel si fel de vise referitoare la ce vom fi cand vom ajunge "oameni mari". si timpul trece si nici nu ne dam seama cand plecam de acasa si facem un prim pas in directia aleasa de noi in viata. uneori prima alegere se dovedeste a fi cea buna, alteori nu. sau poate cand ajungi la facultate si ai o prima intalnire cu "viitorul tau" iti dai seama ca nu e ceea ce iti doresti.

sa luam cazul meu de exemplu. din clasa XIa am spus ca vreau sa fac automatica si sa devin programator. imi e greu sa spun de ce asta. poate pentru ca unchii mei, pe care i-am admirat intotdeauna, au facut facultatea asta, sau poate pentru ca era cea mai mare provocare cu putinta. zis si facut. am intrat la facultate...nu era nimic din ceea ce as fi sperat sau ce se vede in filme, dar e o experienta aparte: esti departe de casa si inveti sa convietuiesti cu niste oameni pe care deabia ii cunosti. la scurt timp dupa ce a inceput facultatea m-am si angajat. alte lucruri noi, alti oameni cunoscuti...alte experiente menite sa ajute la procesul de maturizare. odata cu primul job si implicit primul salariu, vin si alegerile facute pe cont propriu: unde locuiesc, ce imi cumpar, cum imi petrec concediile. dar vin si facturile si o mai mare intelegere a valorii banului.

odata ajuns la facultat incerci sa te gandesti care e urmatorul pas. stii ca o sa termini facultatea si te gandesti ce iti doresti de la viata dupa. raspunsul pare simplu: vrei o cariera, o familie, prieteni cu care sa petreci concediile...si totusi, de unde incepi.

la terminarea facultatii totul este foarte confuz. daca pana atunci poate lucrai doar ca sa ai o sursa de venit, acum trebuie sa incepi sa iti creezi o cariera, sa acumulezi experienta in domeniul pentru care te pregateste facultatea. dar sa te angajezi undeva fara sa ai experienta e mai greu. asa ca incepi de jos, de la un salariu mic si inveti, acumulezi informatii si experienta. dupa un timp te obisnuiesti cu cerintele firmei si poti face fata mai multor provocari la locul de munca, te poti implica in mai multe proiecte si atunci poti cere un salariu mai mare. si dupa 2-3 ani ajungi la un salariu decent si incepi din nou sa te gandesti: si acum ce urmeaza?

si iarasi urmeaza perioada de planuri. oare vreau sa fac asta tot timpul? ar trebui sa am si eu casa mea? sau poate nu am de ce sa investesc intr-o casa pana nu am o persoana cu care sa impart acea casa. si incepe o serie de "relatii", mai mult sau mai putin reusite. incepi sa creezi o imagine a celui cu care vrei sa iti imparti viata si pe masura ce cunosti noi "potentiali" si incerci noi relatii, mai cizelezi lista. gasirea jumatatii nu e intotdeauna usoara. de multe ori nu ai timpul necesar sa iesi si sa cunosti prea multi oameni. alteori nu cunosti decat oameni care nu sunt potriviti si te intrebi daca nu cumva tintesti prea sus sau esti prea pretentios / pretentioasa cu cei pe care-i cunosti...vezi cum altii in jur isi gasesc fericirea, se casatoresc, au copii, au o viata...si te intrebi daca o sa ti se intample si tie vreodata...

cand nu te mai intrebi si lasi viata sa te poarte in ce directii vrea, atunci apare si acel cineva care iti insenineaza viata. deodata toate problemele se impart la doi. atunci incepi sa te gandesti la viitor, toate planurile se fac acum in doi, vacantele capata alte semnificatii, totul pare sa prinda culoare si intr-o buna zi te trezesti ca incepi sa te pregatesti de nunta. pentru cele mai multe fete, asta e ziua la care au visat de cand erau mici si citeau cum Cenusareasa a fost salvata de print. cu putin noroc nunta o sa fie asa cum o visati. (recunosc, in cazul meu a intrecut orice asteptari). apoi urmeaza sa va luati o locuinta, o masina...

deja in acest moment esti undeva departe pe lista de planuri facute la 13-14 ani. ai zice ca e un moment bun sa te relaxezi si sa te bucuri de viata pe care o ai. dar nu suntem facuti asa. mereu vrem sa stim ce urmeaza. si dupa nunta binenteles ca toata lumea se gandeste la copii. si apoi la o locuinta mai mare - poate o casa.

mereu viata te duce acolo unde ai cerut sa ajungi...uneori pe parcurs realizezi ca nu e ceea ce vrei, alteori altii au grija sa "iti saboteze" drumul. dar de cele mai multe ori, desi ajungi unde ai cerut, nu e niciodata deajuns. mereu te intrebi:si acum ce urmeaza?

De petrecere

Good old times ....
Vremea cand adunam gasca odata pe saptamana la carciuma. Vremea cand reuseam sa descarcam tensiunea unei munci psihice prin iesirile noastre de petrecere. Vremea cand ...
M-am simtit ca pe vremuri cand am reusit (nu eu ... dar ocazia a contribuit) sa ne adunam si sa ne simtim la petrecere ca si atunci cand plecam aproape dimineata dupa o noapte de dans, bauta si muzica (buna daca ma intrebi pe mine - gusturile .. stiti voi cum e cu ele).
Cred ca mai vreau ... oricum, ocazii mai apar, doar grupul sa mai poata.
Si tot ca pe vremuri am adunat cateva ipostaza, fotografii, amintiri. Stiu pe cineva care m-a boscorodit de multe ori pentru obiceiul meu ... dar daca asta ne ajuta sa ne amintim de momentele fericite ... de ce nu?
Cateva amintiri de data asta ... centrul atentiei ... Mona (doar a fost petrecerea ei). Alte roluri ... ceilalti petrecareti ... momentul ... candva in martie-aprile 2009. Enjoy!

Sarbatorita ....


Lumea se incalzeste pentru petrecere ...



Chiar si danseaza ... (Junior ... cred ca-ti rup picioarele)



Iar ... in final ... asteptand plecarea acasa ...

Hobby nou, hobby vechi

Am revigorat un mai vechi hobby al meu. Unii ar spune ca am facut finalmente pasul catre nivelul urmator si ca am trecut si eu in lumea "buna" a fotografiei. De ziua mea, o mai veche dorinta mi s-a implinit si am primit un Nikon D80 garnisit cu un obiectiv Tamron 18-200 (fara stabilizare). Boala asta m-a lovit de mult (din tinerete cum imi place mie sa spun) dar nu am reusit niciodata sa ii acord suficienta atentie si timp (.... si material). Dar ceea ce am inceput mai prin liceu cu aparate de imprumut (pe pelicula) incercand sa imortalizez momentul, si am continuat cu prima mea achizitie, un Olympus miu (compact, pelicula - acum multi ani) am trecut prin mai multe aparate, pelicula sau digitale point'n shoot si am ajuns la asta ... e un drum lung pentru mine.
La fel de lung cum este de la fotografiile pe care le faceam cu mai bine de 10 ani in urma prin care nu incercam decat sa prind imaginea (indiferent cum) la fotografiile pe care incerc sa le fac acum (nu spun ca am devenit vreun mare profesionist in fotografie - inca invat si exersez).
Imi aduc aminte de prima mea vizita in Paris la Louvre. Nu mai pritideam sa fac fotografii (pelicula) si sa prind cat mai multe frumuseti ale muzeului. Cred ca am consumat 5 role de film, si nu am imortalizat decat si o parte si eram usor dezamagit. M-am uitat de curand pe albumele mai vechi si am revazut si pozele din Louvre. Am privit cu oarecare nostalgie la acele imagini si am realizat ca arata ca un album de calatorie cu instantanee. Nu sunt fotografii memorabile. Sunt doar ipostaze ale unor tablouri intr-un muzeu.
Acum 2 ani am cumparat un bridge de la Fuji, un S5600, care m-a ajutat sa fac un pas inainte, de la clasicele point'n shoot compacte digitale care fac poze cu un click. Am reusit, cu putina lectura de specialitate (recunosc, mi-a luat destul de mult sa ma pun pe citit), sa pot sa obtin si altceva decat intantanee. Ca sa exemplific, 2 fotografii, acelasi subiect, 2 moduri de realizare diferite ale fotografiei.

Apoi, a venit D80. A venit si dorinta mea de a invata sa ii exploatez performantele.
Am reusit sa inteleg mai multe depre arta fotografiei (si trebuie sa recunosc ca e o arta), sa invat sa caut imaginea pe care vreau sa o fotografiez, sa caut un mesaj de transmis, o idee.

Reclama care ne mananca sufletul

Zilele trecute nu m-am putut abtine sa ascult un calup de reclama in toiul serii, "primetime" cum zic baietii de prin breasla asta. Pentru sanatatea mea mintala mai bine ma abtineam ... dar unii zic ca nu e bine (nu e sanatos sa te abtii ... cica devii un frustrat).
In fine. Ziceam de reclame ... care curg seara in mijlocul filmelor pe ecranele noastre. Nu are nici un sens sa spun la ce post am auzit-o (nu de alta ... dar s-a repetat seara urmatoare pe alt post ... asa ca ... ). Insa ceea ce m-a bulversat a fost o portiune a textului reclamei ( ... cat de de prosti putem fi luati ca si populatie privitoare). E o reclama la inca un alt stupid produs impotriva caderii parului adresat barbatilor (domnilor, cum sa va preveniti chelia sa se exprime liber). Si ce produs arhipotent, cum le face el pe toate si parul prost nu mai paraseste capul ... (sa ma opresc cu analogia aici). Ce m-a lovit insa in tot suvoiul de cuvinte de pe ecran? Cica minunata esenta ar avea efect "anti-placebo". Ce? Stai putin ... cum ai zis? "Anti-placebo"? Si cam cum ar veni asta?
Pentru cine nu a percutat din prima, dati-mi voie sa repet, insotit de putin citat din dictionarul explicativ ... al cui? ... al limbii romane (nu ca ar fi alt sens in alta limba ... dar asa ... sa fie clar ... ca reclama era la o televiziune din romania). Sa disecam putin expresia. Anti-placebo. 2 cuvinte din care prefixul "anti" ajuta la formarea unui sens negativ, antagonist. Deci, pe romaneste: impotriva / opus placebo. Mai ce savant suna. Hai sa vedem ce inseamna placebo asta, unde joaca si cu ce se mananca. Pai dex-ul ne spune: "placebo s.n. (farm.) 1 Medicament (sau preparat) inactiv, prescris pentru a-i face plăcere pacientului. 2 Medicament (sau preparat) inactiv, prescris în scopuri experimentale unui lot martor, pentru a studia efectele farmaceutice ale medicamentului activ asupra altui lot şi reacţiile psihice ale pacientului". Adica e ceva care nu are nici un efect medical direct (substanta activa cum ar spune prietenii mei farmacisti) ci doar unul psihologic (sa ne ajute mintea si imaginatia). Foarte bine. Am citit, am inteles, tine de medicina, e de bine.
Si daca ma apuc sa refac expresia, doar pentru a vedea din nou sensul intreg, as avea: anti-placebo = impotriva / opus preparat inactiv (fara efect medicat direct prin substanta). E ceva opus unui substitut inactiv. Pai ... nu asta ar trebui sa fie? Nu ar trebui sa fie o substanta activa ce sa impiedice / reenereze / stimuleze / mai stiu eu ce sa faca cu parul din capul omului? Ce sa inteleg dintr-o astfel de reclama? Ca celelalte produse sunt doar bani dati pe imaginatia mea ca daca imi dau cu apa aia parfumata (in cel mai bun caz) in cap imi va creste parul ca ariciului cu foltene? Cat de inteligent este (sau cat de de prosti ne-a luat) creatorul textului acestei reclame pentru a realiza o astfel de formulare?

Si eu credeam ca am vazut destule ineptii de televiziune ca sa nu mai mire cat de proaste sunt programele si reclamele de televiziune ... dar inca mai apare cate una care ma mira cat de multa incredere in sine pot avea unii creatori bazandu-se pe inclutura publicului sau pe incultura lor insisi pentru a umple reclamele de cuvinte zornaitoare.

It's been a time since ...

A devenit un obicei sa vorbesc, scriu, ascult in engleza .... de cand mi-am schimbat jobul si uite asa am pornit sa scriu titlul in engleza. Nu, nu vreau sa scriu totul in engleza ... in fine.
A trecut ceva vreme de cand nu mi-am mai pus gandurile pe hartie (un fel de a spune). Nu ca as avea atat de multe lucruri acumulate sa le pun pe hartie (desi ar fi - doar nu stiu cat de dispus as fi sa impartasesc aici).
Sa fac un rezumat ... asa ... pentru sufletul meu. Sa vedem, ce s-a mai intamplat in searbada mea prezenta pe lume (nus'ce am de sunt asa de "negru" zilele astea).
Pai mai intai ... mi-am schimbat jobul, locul de munca sau vreti voi sa ii spuneti. Asta e de bine.
Apoi, m-am decis sa-mi schimb viata, si a fost poate cel mai bun lucru care mi s-a intamplat anul trecut. Si asa am ajuns sa ma casatoresc ... si ma amuza in continuare ideea pe care o exprima unii cum ca asta ar fi ceva de rau. Nu pot sa nu ma amuz cand ma gandesc ca mergind de la cununia civila catre restaurant un tanar intr-o masina trecand pe langa noi s-a crezut spiritual sa-mi strige: "Te-ai ars, bai!" (sau ceva in sensul asta ... a trecut ceva vreme de atunci).
Nu in ultimul rand, am descoperit noi prieteni, am redescoperit vechi prieteni ... si asta cred ca e de bine.
Nu stiu de ce sunt asa de "negru" zilele astea .... e de bine ce s-a intamplat anul trecut cu mine.