traim intr-o societate plina de prejudecati. una din ideile preconcepute de care ne lovim este aceea ca intre un barbat si o femeie nu poate exista o prietenie platonica; gurile rele sustin ca fie unul dintre ei doreste ceva de la celalalt si nu e chiar asa platonic in intentii, fie daca nu a fost ceva...sau este in prezent...atunci cu siguranta va fi. oricare doi indivizi (el si ea) sunt vazuti de mai multe ori impreuna sunt luati in vizor de gura lumii care ii cupleaza si apoi ii barfeste pe la colturi. dar cum stim cand e numai gura lumii...sau cand o relatie evolueaza de la o simpla prietenie la o legatura amoroasa?
cand cei doi protagonisti sunt singuri povestea nici nu mai starneste interesul "publicului". de interes sunt cazurile in care cel putin unul dintre cei doi este casatorit sau cel putin implicat intr-o "relatie serioasa". atunci lumea ii catalogheaza pe ea ca fiind curva si pe el mare crai.
majoritatea acestor relatii se nasc la locul de munca; totul incepe cu o cafea...un zambet ... o conversatie. de multe ori acasa discutiile se concentreaza pe cheltuieli / datorii, problemele casei, probleme cu copiii si uitam de discutiile despre filme, carti, vise; conversatiile care ne faceau atata placere altadata acum sunt inlocuite de discutii legate de grijile cotidiene si fara sa ne dam seama, desi apreciem persoana de langa noi si suntem constienti de importanta acestor discutii, cautam compania altor persoane care fie ca fug, ca si noi, de seriozitatea discutiilor de acasa, fie sunt intr-o etapa a vietii cand inca pot savura discutiile despre nimicuri. poate ca la inceput sunt simple discutii, poate un flirt care aminteste de vremurile din'aintea casatoriei, poate doar nevoia nevinovata de a fi din nou cineva interesat de persoana noastra...si asa, discutand azi, iesind la cafea maine, ne trezim ca devenim dependenti de prezenta acestui nou prieten si ca intalnirea cu el/ea ne da un "avant" in plus cand ne ridicam dimineata din pat sa venim la birou. de aici pana la o relatie amoroasa nu e distanta prea mare. o sa spuneti acum ca daca gandim asa, toate casatoriile sunt sortite pieirii. dar nu, depinde de noi sa nu uitam sa zambim, sa nu renuntam niciodata la micile placeri cotidiene: o cafea bauta intr-o sambata dupa-amiaza in locul vostru preferat, o plimbare prin parc cu sotul / sotia, un film bun vazut impreuna, un dans pe melodia preferata; chiar daca nu ne putem cumpara oricand lucruri noi, putem incerca sa le combinam cu grija pe cele vechi si cu ajutorul unui fard sau a unei pieptanaturi noi sa aratam ca inca ne pasa cum aratam; nu uitati ca pe lista de "cumparaturi obligatorii" puteti oricand sa adaugati prajitura preferata a sotului/sotiei, o carte care stiti ca i-ar face placere celuilalt, o dulceata care ii aminteste de copilarie...
nu incerc acum sa dau sfaturi...nu sunt in masura. singura experienta o am din vietile altora pe care le-am vazut destramandu-se din astfel de neatentii, din lacrimile sterse si din inimile frante pe care am incercat cu grija sa le "lipesc" la loc. de ce am scris toate astea? poate mai mult pentru mine, sa ma ajute sa nu uit ce am ... sa imi aminteasca mereu ca oricat de grea e viata nu trebuie sa uitam sa stam de vorba cu cei dragi, sa ne bucuram de dragostea lor, sa pretuim micile placeri ale vietii, ca ele stau la baza frumoaselor povesti de dragoste spuse de bunici la gura sobei.
