22 iunie 2010

mixed feelings


Shrek locuia "in The kingdom of far far away"...eu am regatul meu aflat, daca ar fi sa citam o melodie celebra "somewhere over the rainbow ". doar ca aici, in spatele curcubeului, nu e la fel de senin cum se vede in poza. cel putin nu acum...am ramas prinsa undeva intre doua stari: pe de o parte un proiect unde viitorul (si prezentul)era plafonare profesionala, care nu oferea posibilitatea unei imbogatiri a cunostintelor si nici macar ocazia sa exersez putinele cunostinte acumulate citind carti de profil, dar care oferea o stare de bine, de liniste...de ce nu de "caldutz" si ma numaram printre fericitii care mergeau cu placere la munca; pe cealalta parte un proiect cu tehnologii noi, unde nu ai timp sa te atasezi prea tare de o tehnologie ca trebuia sa inveti alta. totul e nou si necunoscut, nimeni sa te ajute, nimeni sa iti indrume pasii...asa ca nu e greu de inteles de ce varianta asta, desi promitatoare pentru viitorul meu in programare, nu este si o varianta care sa imi ofere momentele de liniste de care am nevoie.
la o prima vedere alegerea ar fi simpla: sa ma intorc la vechea indeletnicire. Sau cel putin asa parea la inceput...si cum nu se putea, timpul a trecut si odata cu distanta a disparut si valul de magie care invaluia fostul proiect; acum desi as vrea imi e greu sa mai cred ca totul e perfect, imi e greu sa nu vad minusurile si sa mai cred inca in viata idilica din acel proiect. poate daca nu mai ajungeam cateva zile sa lucrez din nou acolo...poate daca nu ne-am fi incrancenat toti sa ne intoarcem acolo, fiind dispusi la fel si fel de compromisiuri pentru a ramane intre "alesi"...poate daca nu eram atat de pornita pe noua aplicatie si pe atmosfera si tensiunea de acolo nu as fi vazut totul atat de negru; dar am vazut...si acum nu pot decat salvez ce a mai ramas: relatiile cu oamenii de acolo; dar sa ma intorc...
fire incapatanata de mica mi-a placut sa fac ceva pana fac bine. in scoala era mult mai usor ca in viata reala; erau putine materiile la care sa nu ma pricep...si in general si din asta faceam un motiv de incapatanare: eu nu stiu asta si cu asta basta...probabil important era sa fie ca mine, indifrerent cum era. dar si in scoala e important numele pe care ti-l faci; deobicei e suficient sa te pricepi bine la cateva materii si esti privit cu alti ochi la celelalte, ti se mai iarta greselile. am incercat si la munca la fel. m-am chinuit 5 ani sa lucrez la o aplicatie atat de mult incat sa imi iasa bine, incat sa nu ma sperie orice problema apare, incat sa imi pot asuma responsabilitatea si sa stau cu fruntea sus sustinand ceea ce am facut. acum pentru aplicatia respectiva parerea mea conteaza...e greu sa o pornesc acum din nou de jos; de la faza in care nu stiu si oamenii au diverse asteptari de la mine; nu imi place sa nu stiu sa fac ceva...orgoliul meu accepta numai portiuni mici de nestiinta; de la cantitati mai mari deja capata reactii adverse si nu mai reusesc sa controlez neuronul stingher si sa il focusez pe invatat. nu imi place sa ii dezamagesc pe cei din jur. stiu ca de cele mai multe ori sunt eu mai dezamagita decat ei...dar nu pot sa nu ma gandesc ca m-au cunoscut cand faceam ceva ce ma pricepeam, daca nu ma mai plac acum cand sunt un biet invatacel?