de-a lungul vietii intalnim multi oameni; ne-am pripi sa ii numim pe toti prieteni...marea lor majoritate se ridica la rangul de cunostinte sau (fosti) colegi de scoala/serviciu, putini raman prieteni. din liceu am ramas cu multi astfel de cunoscuti, dar numai doi mi-au ramas si prieteni...nu ii vad prea des, ne auzim mai mult la telefon sau pe internet, dar stiu ca sunt acolo si oricand vorbesc cu ei pare ca mai ieri ne-am vazut ultima data; e ciudat: simti mai mult repros in voce de la cei cu care nu ai avut prea multe de impartit daca nu ai mai dat nici un telefon sau nu ai mai iesit la o cafea / o bere...decat de la prieteni, care sunt mereu bucurosi cand te aud la telefon sau cand va intalniti.
cu buna mea prietena din liceu am pastrat legatura in timpul facultatii (ea a studiat in ploiesti, unde s-a si stabilit, eu fiind in bucuresti); desi pe vremea aia internetul nu era asa raspandit si nici telefoanele mobile nu erau accesibile si pe toate drumurile, reuseam sa ne vedem si sa auzim una de cealalta mai des prin scrisori. poate pentru generatiile de acum pare demodat si ineficient, dar trebuie sa recunosc ca o scrisoare este mai personala decat un mail. acum incercam sa luptam cu distanta si cu agitatia de zi cu zi si sa fim parte una din viata celeilalte; ea are o fetita adorabila pe care nu am mai vazut-o de aproape un si pe care vreau sa o cunosc, acum fiind la varsta cand descopera lumea si este un motoras de intrebari si curiozitati. anul trecut am reusit sa ne rezervam o zi in care sa colindam bucurestiul si sa stam la povesti ca in anii de liceu. sper sa reusim si anul asta, macar o zi...
saptamana care a trecut m-am intalnit cu un prieten pe care nu il mai vazusem tot cam de un an.l-am gasit neschimbat, zambitor si cu o gramada de povesti cum il stiam. era ca si cum timpul cand nu ne-am vazut nici nu a existat; nu eram doi straini, ci doi oameni care au iesit la cafea sa mai stea de vorba. e uimitor cum poti sa schimbi numai doua - trei vorbe - ce filme ai mai vazut, ce carti ai mai citit, ce locuri ai vizitat sau urmeaza sa vizitezi - si brusc timpul cat nu v-ati vazut parca dispare; parca a fost mereu langa tine. ce e placut cand te intalnesti cu prieteni care desi ii simti apropiati, ii vezi rar, este ca poti sa te vezi pe tine in ochii lor, poti sa vezi cum ai evoluat ca om. poti sa ai mereu incredere in ei ca nu te vor lasa sa te transformi intr-un om rau, lipsit de valori, iti vor aminti mereu de visele tale si nu te vor lasa sa te indepartezi de ele...they will keep you true!
vorbeam cu o prietena cu ceva timp in urma despre "rostul cosmic" pe care il are orice om care apare in viata ta; cum viata iti scoate in cale oamenii cu un scop...eu prefer sa cred ca intreaga viata e un spectacol la care alegi doar sa stai spectator si sa aduni invataminte, sau alegi sa participi si inveti pe parcurs. de la orice om ai ceva de invatat: fie ca inveti cum sa nu te comporti ( pe principiul nu vreau sa devin ca X), inveti cum sa ai grija cui acorzi increderea ta si cat de mult lasi oamenii sa se apropie de tine, in cine sa ai incredere si in cine nu, dar inveti si sa razi, sa te bucuri de lucrurile marunte, sa te bucuri de ceea ce ai si sa nu iti irosesti viata alergand mereu in cautarea de mai mult/mai bun sau mereu cu ochii la ca are vecinu, uitand sa te bucuri de ce ai tu; sunt oameni de la care ai ce sa inveti profesional, oameni pe care ii poti lua ca model in viata de zi cu zi (pe zi ce trece sunt si mai mandra de alegerea nasilor), dar si oameni pe care preferi sa ii lasi in urma sau sa pastrezi o oarecare distanta cand te convingi ca nu aveti aceleasi principii de viata.
prietenii? ei apar in viata ta pentru a "participa" la modelarea caracterului tau; sunt genul de aparitii in urma carora viata ta nu mai e la fel. cand l-am cunoscut pe sotul meu, am fost inainte de toate prieteni si imi placea compania lui pentru ca ma facea sa ma simt mai buna, mai intelegatoare / ingaduitoare. cand viata ma aduce in acel punct cand nici eu nu mai stiu cine sunt, ei ma ajuta sa ma regasesc; cand uit sa zambesc, cand vad mai usor jumatatea goala a paharului si ceea ce nu am/nu stiu, ignorand ceea ce am, ei sunt acolo sa ma ajute sa vad jumatatea plina; cand nesimtirea celor din jur pare sa ma sufoce si ignoranta lor este ridicata la rang de arta - intotdeauna imi revin cu o cafea sau o convorbire cu un prieten. prietenii m-au ajutat sa devin cea care sunt azi...friends will be friends!
