11 februarie 2012

a coisa mais bela que ja vi

am ajuns in Portugalia. si nu oriunde, ci in minunata lor capitala Lisabona. ideea de a vizita Portugalia ma bantuia de mult...s-a accentuat dupa ce verisoara mea a stat o perioada mai lunga acolo pentru studii si s-a intors indragostita de portugalia. si la acest inceput de an minunea s-a intamplat: am primit pe mail o oferta cu excursie de weekend in Lisabona care pur si simplu nu putea fi refuzata. si uite asa, intr-un weekend cand in Bucuresti se anunta vijelie, frig si ninsoare, am plecat spre Portugalia.
Priveam pe geamul taxi-ul cu care am mers de la aeroport spre hotel si imi parea ca ma aflam intr-un film vechi (numai ca in loc sa fie alb negru era viu colorat): strazi inguste, majoritatea in panta si cu piatra cubica, case vechi cu arhitectura aparte: nu foarte inalte, cu balcoane mici si cochete, intrari somptuoase ce te duceau cu gandul la povestile cu Ali Baba, peretii exteriori acoperiti de marmura si din loc in loc imbracati de verdeata (pentru cineva venit dintr-un oras acoperit de zapada verdeata lisabonei a fost o adevarata desfatare a simturilor). Prima dragoste cand am ajuns in Lisabona a fost Campo Pequeno: o corida construit in 1892 in stil maur,cu patru mici cupole in varful celor patru turnuri principale, transformata in prezent intr-un mare centru comercial.
Tinand cont de timpul scurt cat aveam sa stam aici, am planificat pentru a doua zi o excursie la Sintra, orasel descris de multi ca fiind o locatie situata intre vis si realitate.

stiam ca aici o sa gasesc frumosul castel Pena pe care il admirasem in mai multe ocazii in prezentari sau carti cu castelele Europei. Stiam ca o sa fie frumos, dar nu ma asteptam la peisajul de poveste in care am poposit.

in afara faptului ca totul in jur era verde si razele soarelui te mangaiau bland, intalneai la tot pasul minunatii care iti bucurau sufletul prin frumusetea lor: o fantana cu arhitectura maura...cladiri care mai de care mai aparte si mai colorate...


si nu doar ochii au fost vrajiti de lumea din jur...cafeaua aromata, minunatele pastel de nata si feluritele produse de patiserie dulci sau cu branza, peste sau pui au fost un adevarat rasfat.
am inceput vizitarea orasului cu cel mai bine pastrat castel medieval din Portugalia:Palacio Nacional. Poate sa fi fost diferenta de cultura sau poate izul de vechi care au dat atata farmec cladirilor...greu de spus, dar recunosc ca am fost fascinata de tavanele si camerele lor tapetate cu marmura.
privit de la exterior palatul parea o cladire rece si relativ saracacioasa, dar interiorul s-a dovedit a fi mult mai impresionant:camere bine intretinute in care au locuit din secolul 15 pana in sec 19 familiile regale ale Portugaliei, in care puteai admira piese de mobilier vechi si ramanei fermecat de tavanele din lemn frumos impodobite / pictate, care de altfel dadeau si numele majestuoaselor incaperi: sala lebedelor, sala cotofenelor sau sala blazoanelor.

istoria din aceste locuri nu cuprindea numai regi, mauri si constructii cu iz arab, ci si papusi Barbie din anii '60, caluti si alte jucarii din lemn, masinute si felurite jucarii din tabla care odata ce invarteai cheitza prindeau viata si te purtau in timp pana la anii copilariei.



in Sintra se afla Muzeul Jucariilor - o impresionanta colectie de soldatei de plumb (unii dintre ei fabricati in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial), jucarii egiptene de acum 3000 de ani, trenulete din ani 1930, masinute de toate formele si dimensiunile (istoria in miniatura a unor modele celebre precum Ferrari sau Porsche ), papusi de toate marimile si din toate generatiile (se gasesc aici papusi Ken si Barbie din editii aniversare sau create special pentru Japonia sau Barbie Dior ), casute amenajate atat de detaliat incat te astepti sa prinda viata papusile din ele si sa te invite la un ceai si o prajitura (totul servit binenteles in micile servicii de portelan ce puteau fi admirate in vitrine). adunate de un pasionat al jucariilor de-a lungul a peste 50 de ani, jucariile sunt o adevarata lectie de istorie pentru copii si adulti.

am parasit apoi zona civilizata si am pornit spre castelul Maur si Pena. drumul s-a dovedit a fi destul de lung, cu atat mai mult cu cat urcarea serpuita se face prin padure si nu prea vedeam unde se afla destinatia...
poate unii prefera varianta comoda a parcurgerii drumului cu autobuzul local sau cu masina, dar eu recunosc ca mersul prin padure, pe cararile mici si intortocheate, inconjurata de verdeata si stanci, m-a ajutat sa ma integrez mai usor in peisajul care ma astepta in varful muntelui: Castelo dos Mouros - o intindere imensa de creneluri, turnuri, trepte si curti interioare amplasate in varful stancilor ce dateaza din secolele 8-9. in prezent nu a mai ramas mare lucru din aceasta mareata constructie cu destinatie militara, in afara zidurilor si a catorva panouri care sa povesteasca pentru curiosi cum arata odata castelul si ce reprezinta pietrele sau grotele din jur...dar de aici de sus se poate admira orasul Sintra.
Ca un mic Gulliver privind la Lilliput...Palacio National pe care l-am vizitat mai devreme parea acum o incapere mica in zare...vedeam acum, de sus, cararile incalcite pe care am ajuns la castel si diverse cladiri care, desi parea ca am trecut destul de aproape de unele dintre ele la urcare, ne erau cu totul straine, fiind perfect ascunse de hatisul de pomi si stanci. Imi venea mereu in minte (probabil aerul rarefiat imi afectase neuronul) replica lui DiCaprio din Titanic "I'm the king of the world".
Asta e senzatia care te incearca acolo sus, printre zidurile castelului Maur, unde nu esti decat tu, cerul...si undeva in zare, Oceanul.
Privind in zare, printre creneluri, se putea deslusi in apropiere si extravagantul Palacio da Pena. Situat la aproximativ 1500 de metri inaltime, castelul este un amalgam de forme si culori, de istorie, arhitectura si poveste, o combinatie de turnulete si arcade maure si gothice, creneluri in stil manuelin si o multime de decoratiuni baroce. Este spectaculos tocmai prin non conformismul sau, prin culorile aparte si imbinarea ciudata, dar atractiva, a mai multor stiluri, prin pozitionarea sa aproape de nori, dar si cu vedere la Ocean, cu multa verdeata in jur, dar deasupra lumii. Si ca spectacolul sa fie complet, am vizitat Pena la ora apusului, cand soarele isi trimitea ultimele raze ale zilei printre creneluri si prin ferestrele palatului.
Dupa o zi in taramul de vis numit Sintra a urmat vizitarea mai amanuntita a Lisabonei.
Am inceput cu o scurta plimbare prin Praça dos Restauradores si apoi prin port pentru a savura aerul estival al zilei (accentuat si de poposirea in port a unui gigantic vas de croaziera); incalziti de razele soarelui am pornit spre Belem, un cartier relativ marginas aflat pe malul raului Tejo. Prima oprire a fost la Manastirea Jeronimilor. Exteriorul impunator iti lasa impresia unei cladiri reci, incarcate de dantela din ciment. Odata intrat in curtea interioara te trezesti intr-un spatiu perfect pentru meditat /citit / scris...ma si vedeam fie cu o carte citind la umbra pomisorilor din curte, fie cu laptopul in brate asezata undeva la soare, prin firidele cladirii. nu ma puteam satura sa ma invart si sa privesc acele dantelarii...acele coloane, balcoane, arcade, o nebunie de ornamente a caror frumusete era definitivata de jocul de lumini si umbre creat de razele soarelui. un coltisor de rai ce trebuie admirat, savurat si pastrat in inima pentru momentele cand nebunia unei zile de lucru te epuizeaza si simti nevoia sa faci o pauza si sa te retragi intr-un loc frumos, unde iti poti lasa sufletul sa isi traga sufletul (sau cum spunea Marin Sorescu "un loc de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului").
ne-am dezlipit cu greu de manastire si am pornit spre plaja, in directia unde ne astepta faimosul Torre de Belem. La o prima vedere nu pare foarte inalt...dar e doar o impresie: are 5 etaje si urcarea se face pe niste scari destul de inguste si spiralate.
de la ferestrele turnului putea fi admirat Monumento a los Conquistadores, statuia similara statuii lui Hristos din Rio de Janeiro si chiar maretul pod Vasco da Gama. Dupa ce am urcat si am coborat pe la toate etajele turnului si am cercetat toate camarutele si ferestrele de la fiecare etaj, am poposit putin la cafeneaua din port pentru a savura cateva delicatese alaturi de o cafelutza fierbinte si pentru a mai privi odata intinderea albastra de netulburat a raului Tajo si paznicul sau dantelat, Turnul Belem.
The night was still young...asa ca am adaugat in tura noastra si un castel care parea sa fie situat in mijlocul orasului. Spun parea pentru ca odata ce am inceput sa urcam pe stradutele inguste, parea ca tinta noastra se ducea tot mai departe. cand am ajuns aproape de castel am realizat ca puteam urca si cu un lift (care indica etajul 7 in dreptul casieriei castelului), dar a fost mai bine: din comoditate probabil urcam cu liftul si ratam farmecul colindarii pe stradutele astfaltate cu piatra cubica presarate cu casute colorate sau impodobite cu faianta. Castelul Sao Jorge aduce mai mult cu castelele din povestile cu cavaleri: ziduri drepte, cu creneluri, turnuri patratoase...cu o multime de curti prin care sa te invarti ca intr-un labirint.
Dar indiferent cat de sobre erau aceste ziduri, priveliste pe care o ofereau asupra Lisabonei era demna de cel mai romantic moment dintr-un film de dragoste. De aici de sus se vedeau toate: cladirile din oras, portul, podul Vasco da Gamma, cerul de un albastru indigo cu norisori albi si pufosi si ultimele raze ale soarelui inainte de apus. Si ca senzatia de rai sa fie completa, in jurul castelului se plimbau in voie mai multi pauni si paunite, nestingheriti de valurile de vizitatori.
Am incheiat scurtul sejur la Lisabona cu o calatorie cu funicularul care ne-a urcat pana la Bairro Alto. Dupa cum ii spune si numele, cartierul este situat la inaltime, oferindu-ne un alt unghi din care sa putem privi de sus furnicarul orasului si dandu-ne ocazia sa admiram zidurile castelui Sao Jorge, vizitate cu o seara inainte. In afara panoramei si aici stradutele inguste ofera privelisti aparte: fie ca sunt cladiri imbracate de sus si pana jos cu placute de faianta, sau cladiri viu colorate, fie drumul coboara in trepte oprindu-se acolo unde pamantul se intalneste cu apa (sau cel putin asa iti lasa impresia).
Asta este cel mai fascinant la Lisabona: cand spui ca ai vazut ceva superb, care te-a cucerit, continu plimbarea pe strazile mici ale capitalei portugheze si te trezesti in alt loc parca si mai frumos ca primul, cu cladiri si mai interesante si peisaje care iti taie respiratia. diferite ca arhitectura si stil, toate obiectivele din lisabona si din jurul orasului te cuceresc iremediabil.