26 noiembrie 2013

poveste despre copilarie, povesti si comoditate

in copilarie imi placea sa ascult discuri cu povesti. pe vremea aceea nu erau asa de multe desene animate la televizor (cel putin in primii ani din viata mea, cand am prins gustul povestilor) si mama sau bunica mai aveau si treaba, nu puteau sa stea mereu sa ne citeasca povesti. asa ca eu si fratele meu ne-am invatat sa ascultam povesti la pick-up. asa am ajuns sa cunosc o multime de povesti de la basmele lui Petre Ispirescu si ale fratilor Grimm, la povestile lui Ion Creanga sau Hans Christian Anderson...si acum imi amintesc de personaje prescum Mateias Gascarul, Asenel cea frumoasa, dar lenesa, familia Chit Chit, motanul incaltat, Cocoselul neascultator, muzicantii din Bremen, Print si cersotor si multi altii. si tot ascultand povesti incepusem sa invat vocile unor actori care dadeau viata personajelor. dintre toti erau doua voci pe care le-as fi recunoscut oricand: Ion Caramitru si Emil Hossu. pe atunci nu exista internet si nu era foarte usor sa gasesti pozele actorilor, asa ca pentru multa vreme cei doi actori au fost pentru mine numai voce. incepusem sa indragesc personajele pentru simplul fapt ca ei le dadeau viata. anii au trecut, am avut acces la din ce in ce mai multa informatie, acum filmele se gaseau pe toate drumurile, la televizor au inceput sa apara o multime de posturi care de dimineata pana seara difuzeaza numai si numai desene animate...eu am crescut, in locul povestilor la pick-up am inceput sa prefer sa citesc carti, apoi muzica a fost mai usor de gasit pe casete sau CD-uri si nu viniluri, asa ca vechiul meu prieten, pick-up-ul a fost abandonat intr-un colt, impreuna cu discurile copilariei mele. am ajuns apoi la liceu. atunci a fost prima mea intalnire cu teatrul...dar am uitat vocile care mi-au fost alaturi in diminetile cand mama avea treaba si nu putea sa stea cu noi sa ne citeasca (cu mine si cu fratele meu). acum cand ii puteam intalni, ii puteam vedea interpretand personaje, nu numai auzi, am uitat de ei si de magia vocii lor. a trecut liceul si a venit vremea sa merg la facultate. atunci m-am mutat la Bucuresti, in orasul in care sunt multe teatre...dar am fost mereu prea ocupata sa ma fac om mare si am uitat la ce visam cand eram copil. cand eram in ultimul an de liceu imi propusesem sa fac o multime de lucruri cand o sa locuiesc in Bucuresti: sa imi gasesc o camera de inchiriat la o mansarda din apropierea parcului Cismigiu, sa ma opresc sa savurez cafeaua in locuri pe care numai eu aveam sa le descopar, sa merg la teatru, sa iau lectii de pian si de tango...dar au urmat examenele la facultate si apoi m-am angajat si am considerat mereu ca o sa am timp si sa ma intorc la planul meu boem de la sfarsit de liceu si inceput de viata independenta. la teatru am mai ajuns de cateva ori si, desi acum cei doi actori din copilaria mea nu mai erau doar voci, aveau si chip si jucau intr-o multime de piese, am amanat mereu momentul in care sa merg sa ii vad...am considerat mereu ca o sa am timp si pentru ei si am gasit mereu altceva de facut, care imi parea mai important. si asta pana intr-o zi cand Emil Hossu a murit. deabia atunci mi-am amintit de diminetile cu parfum de poveste si de linistea si bucuria pe care mi-o aduceau discurile cu povesti. am regretat atunci ca am lasat comoditatea sa dea la o parte ceva ce un copil a visat odata: sa ii intalneasca pe cei care ii spuneau povesti in diminetile lipsite de griji ale copilariei. intre timp am scuturat comoditatea si am mers la teatru la o piesa in care sa joace si Ion Caramitru. nu mai era tanarul pe care il vazusem la televizor in filmele care au rulat dupa '89, dar vocea este neschimbata. cat despre piesa vazuta? o recomand din tot sufletul: Dineu cu prosti cu doi mari actori: Horatiu Malaiele si Ion Caramitru.

Niciun comentariu: