am inceput si eu sa cumpar cateva din cartile scoase la vanzare cu diverse ziare. nu fac politica si nici nu vreau sa favorizez una din publicatii...criteriul de selectie al cartilor "de colectie" este altul: nu le cumpar pe toate, ci doar cateva pe care nu le-am citit la timpul lor, desi mi-as fi dorit, sau pe care le-am imprumutat sa le citesc si mi-as dori sa le am in biblioteca pentru ca sa poata si copiii mei sa le citeasca. un exemplu in acest sens este si mihail drumes cu cele doua carti: "elevul dima dintr-a saptea" si "scrisoare de dragoste". despre prima carte auzisem multe. stiam de la bunica mea ca primise cadou de mult aceasta carte...apoi mai stiam de la colege ca au citit si ca e o carte trista. chiar imi amintesc cum atunci cand am inceput sa o citesc o prietena imi spunea ca e o carte trista...nu vrea sa mai citeasca nimic de acest autor; parea afectata de finalul trist al romanului. asa ca am inceput sa citesc, asteptand sa fiu dezamagita sau macar putin intristata de intorsatura evenimentelor.
dupa prima jumatate a cartii ma simteam purtata inapoi in vremea liceului cand orice plan intre colegi te facea sa crezi ca vei cuceri lumea si transforma mersul la scoala intr-o adevarata placere. pana aici nimic trist, ba chiar o lectura placuta ce iti crea o atmosfera linistita la care sa te intorci cu drag dupa o lunga zi de lucru. apare apoi povestea de dragoste: frumos si romantios, ca in vremurile de demult... lucrurile o iau putin razna apoi, planurile unor tineri plini de avant sunt oprite brutal, unii dintre ei arestati si elevul dima pleaca in capitala, unde este urmat si de aleasa inimii lui. aici intervine partea care poate parea trista: cei doi tineri indragostiti planifica sa se sinucida. pana in ziua stabilita autorul ne prezinta viata acestora in marele oras: viata culturala, plimbari prin parc, masa la restaurant. era parca prea frumos pentru a se sfarsi asa de repede. dar situatia denaturase prea tare, asa ca singura modalitate prin care ei puteau fi impreuna (in viziunea lor) era daca mureau impreuna. ce este frumos in descrierea perioadei cat cei doi tineri au stat la bucuresti este dragostea lor, care incepuse aproape pe nesimtite si se dezvolta pe zi ce trece. cand elevul dima vroia sa renunte la planul lor de sinucidere, dragostea pentru cea care acum ii era sotie si respectul ei pentru el il faceau sa se tina de promisiunea facuta. asa se face ca au ajuns sa ia pastilele ce aveau sa le curme viata. povestea insa continua si ni-i prezinta pe cei doi eroi peste ani, inca in viata. elevul dima se intoarce de prin strainataturi si isi regaseste fostii colegi, in oraselul de unde a fugit alta data.
el stia ca dragostea lui din acele vremuri a murit si numai el a fost salvat, asa ca a fost placut surprins sa afle ca a fost o minciuna si ca ea traia in acelasi orasel, era casatorita si avea copii. intalnirea lor reinvie pasiunea de alta data...dar povestea se termina cu cei doi eroi mergand pe drumuri separate in viata.
poate asta pare trist...dar ce nu reusesc altii sa inteleaga e norocul celor doi de a fi in viata. norocul lor de a intalni odata in viata o dragoste atat de puternica incat sa iti dai viata pentru celalalt. nu ma intelegeti gresit, cand iubesti stiu ca totul in jur capata alte dimensiuni si orice gest facut pentru cel iubit pare neinsemnat, chiar si daca gestul presupune sa iti iei viata (desi asta e putin cam dus la extrem...mai bine il convingi si pe el sa traiti). dar dragostea eroilor din acest roman este acel gen de dragoste cu care nu poti trai o viata intreaga. acel sentiment ca inima bate atat de tare incat o sa sparga pieptul si o sa iasa, nu e ceva cu care sa traiesti o viata...sau nu o viata conventionala. crestem si ne dorim o familie, un loc de munca...e drept, cu totii am dori sa se poata trai fara munca si sa ne putem plimba prin lume alaturi de cel iubit...dar nu se poate trai o viata asa. oricat de tare respingem ideea unei vieti banale/conventionale, toti tindem spre viata clasica in care avem o casa, o familie, sarbatori alaturi de cei dragi.
acest roman ar fi fost trist daca cei doi eroi mureau...dar faptul ca ei au supravietuit si odata cu ei si dragostea lor...ca o singura privire a fost deajuns pentru a reinvia sentimente pe care ei le credeau ingropate de mult si tot timpul cat au fost despartiti parea ca a disparut intr-o imbratisare...fac din "elevul dima dintr-a saptea" o carte plina de speranta si romantism.
