what's next?

cand crestem, ne facem fel si fel de vise referitoare la ce vom fi cand vom ajunge "oameni mari". si timpul trece si nici nu ne dam seama cand plecam de acasa si facem un prim pas in directia aleasa de noi in viata. uneori prima alegere se dovedeste a fi cea buna, alteori nu. sau poate cand ajungi la facultate si ai o prima intalnire cu "viitorul tau" iti dai seama ca nu e ceea ce iti doresti.

sa luam cazul meu de exemplu. din clasa XIa am spus ca vreau sa fac automatica si sa devin programator. imi e greu sa spun de ce asta. poate pentru ca unchii mei, pe care i-am admirat intotdeauna, au facut facultatea asta, sau poate pentru ca era cea mai mare provocare cu putinta. zis si facut. am intrat la facultate...nu era nimic din ceea ce as fi sperat sau ce se vede in filme, dar e o experienta aparte: esti departe de casa si inveti sa convietuiesti cu niste oameni pe care deabia ii cunosti. la scurt timp dupa ce a inceput facultatea m-am si angajat. alte lucruri noi, alti oameni cunoscuti...alte experiente menite sa ajute la procesul de maturizare. odata cu primul job si implicit primul salariu, vin si alegerile facute pe cont propriu: unde locuiesc, ce imi cumpar, cum imi petrec concediile. dar vin si facturile si o mai mare intelegere a valorii banului.

odata ajuns la facultat incerci sa te gandesti care e urmatorul pas. stii ca o sa termini facultatea si te gandesti ce iti doresti de la viata dupa. raspunsul pare simplu: vrei o cariera, o familie, prieteni cu care sa petreci concediile...si totusi, de unde incepi.

la terminarea facultatii totul este foarte confuz. daca pana atunci poate lucrai doar ca sa ai o sursa de venit, acum trebuie sa incepi sa iti creezi o cariera, sa acumulezi experienta in domeniul pentru care te pregateste facultatea. dar sa te angajezi undeva fara sa ai experienta e mai greu. asa ca incepi de jos, de la un salariu mic si inveti, acumulezi informatii si experienta. dupa un timp te obisnuiesti cu cerintele firmei si poti face fata mai multor provocari la locul de munca, te poti implica in mai multe proiecte si atunci poti cere un salariu mai mare. si dupa 2-3 ani ajungi la un salariu decent si incepi din nou sa te gandesti: si acum ce urmeaza?

si iarasi urmeaza perioada de planuri. oare vreau sa fac asta tot timpul? ar trebui sa am si eu casa mea? sau poate nu am de ce sa investesc intr-o casa pana nu am o persoana cu care sa impart acea casa. si incepe o serie de "relatii", mai mult sau mai putin reusite. incepi sa creezi o imagine a celui cu care vrei sa iti imparti viata si pe masura ce cunosti noi "potentiali" si incerci noi relatii, mai cizelezi lista. gasirea jumatatii nu e intotdeauna usoara. de multe ori nu ai timpul necesar sa iesi si sa cunosti prea multi oameni. alteori nu cunosti decat oameni care nu sunt potriviti si te intrebi daca nu cumva tintesti prea sus sau esti prea pretentios / pretentioasa cu cei pe care-i cunosti...vezi cum altii in jur isi gasesc fericirea, se casatoresc, au copii, au o viata...si te intrebi daca o sa ti se intample si tie vreodata...

cand nu te mai intrebi si lasi viata sa te poarte in ce directii vrea, atunci apare si acel cineva care iti insenineaza viata. deodata toate problemele se impart la doi. atunci incepi sa te gandesti la viitor, toate planurile se fac acum in doi, vacantele capata alte semnificatii, totul pare sa prinda culoare si intr-o buna zi te trezesti ca incepi sa te pregatesti de nunta. pentru cele mai multe fete, asta e ziua la care au visat de cand erau mici si citeau cum Cenusareasa a fost salvata de print. cu putin noroc nunta o sa fie asa cum o visati. (recunosc, in cazul meu a intrecut orice asteptari). apoi urmeaza sa va luati o locuinta, o masina...

deja in acest moment esti undeva departe pe lista de planuri facute la 13-14 ani. ai zice ca e un moment bun sa te relaxezi si sa te bucuri de viata pe care o ai. dar nu suntem facuti asa. mereu vrem sa stim ce urmeaza. si dupa nunta binenteles ca toata lumea se gandeste la copii. si apoi la o locuinta mai mare - poate o casa.

mereu viata te duce acolo unde ai cerut sa ajungi...uneori pe parcurs realizezi ca nu e ceea ce vrei, alteori altii au grija sa "iti saboteze" drumul. dar de cele mai multe ori, desi ajungi unde ai cerut, nu e niciodata deajuns. mereu te intrebi:si acum ce urmeaza?

De petrecere

Good old times ....
Vremea cand adunam gasca odata pe saptamana la carciuma. Vremea cand reuseam sa descarcam tensiunea unei munci psihice prin iesirile noastre de petrecere. Vremea cand ...
M-am simtit ca pe vremuri cand am reusit (nu eu ... dar ocazia a contribuit) sa ne adunam si sa ne simtim la petrecere ca si atunci cand plecam aproape dimineata dupa o noapte de dans, bauta si muzica (buna daca ma intrebi pe mine - gusturile .. stiti voi cum e cu ele).
Cred ca mai vreau ... oricum, ocazii mai apar, doar grupul sa mai poata.
Si tot ca pe vremuri am adunat cateva ipostaza, fotografii, amintiri. Stiu pe cineva care m-a boscorodit de multe ori pentru obiceiul meu ... dar daca asta ne ajuta sa ne amintim de momentele fericite ... de ce nu?
Cateva amintiri de data asta ... centrul atentiei ... Mona (doar a fost petrecerea ei). Alte roluri ... ceilalti petrecareti ... momentul ... candva in martie-aprile 2009. Enjoy!

Sarbatorita ....


Lumea se incalzeste pentru petrecere ...



Chiar si danseaza ... (Junior ... cred ca-ti rup picioarele)



Iar ... in final ... asteptand plecarea acasa ...

Hobby nou, hobby vechi

Am revigorat un mai vechi hobby al meu. Unii ar spune ca am facut finalmente pasul catre nivelul urmator si ca am trecut si eu in lumea "buna" a fotografiei. De ziua mea, o mai veche dorinta mi s-a implinit si am primit un Nikon D80 garnisit cu un obiectiv Tamron 18-200 (fara stabilizare). Boala asta m-a lovit de mult (din tinerete cum imi place mie sa spun) dar nu am reusit niciodata sa ii acord suficienta atentie si timp (.... si material). Dar ceea ce am inceput mai prin liceu cu aparate de imprumut (pe pelicula) incercand sa imortalizez momentul, si am continuat cu prima mea achizitie, un Olympus miu (compact, pelicula - acum multi ani) am trecut prin mai multe aparate, pelicula sau digitale point'n shoot si am ajuns la asta ... e un drum lung pentru mine.
La fel de lung cum este de la fotografiile pe care le faceam cu mai bine de 10 ani in urma prin care nu incercam decat sa prind imaginea (indiferent cum) la fotografiile pe care incerc sa le fac acum (nu spun ca am devenit vreun mare profesionist in fotografie - inca invat si exersez).
Imi aduc aminte de prima mea vizita in Paris la Louvre. Nu mai pritideam sa fac fotografii (pelicula) si sa prind cat mai multe frumuseti ale muzeului. Cred ca am consumat 5 role de film, si nu am imortalizat decat si o parte si eram usor dezamagit. M-am uitat de curand pe albumele mai vechi si am revazut si pozele din Louvre. Am privit cu oarecare nostalgie la acele imagini si am realizat ca arata ca un album de calatorie cu instantanee. Nu sunt fotografii memorabile. Sunt doar ipostaze ale unor tablouri intr-un muzeu.
Acum 2 ani am cumparat un bridge de la Fuji, un S5600, care m-a ajutat sa fac un pas inainte, de la clasicele point'n shoot compacte digitale care fac poze cu un click. Am reusit, cu putina lectura de specialitate (recunosc, mi-a luat destul de mult sa ma pun pe citit), sa pot sa obtin si altceva decat intantanee. Ca sa exemplific, 2 fotografii, acelasi subiect, 2 moduri de realizare diferite ale fotografiei.

Apoi, a venit D80. A venit si dorinta mea de a invata sa ii exploatez performantele.
Am reusit sa inteleg mai multe depre arta fotografiei (si trebuie sa recunosc ca e o arta), sa invat sa caut imaginea pe care vreau sa o fotografiez, sa caut un mesaj de transmis, o idee.