Zilele trecute am incercat ceva nou: mi-am luat liber de la birou si am mers impreuna cu cateva rude ale sotului la munte. recunosc, am fost putin sceptica la inceput...singurele mele experiente de urcat pe munte s-au rezumat la muntele Rosu, masivul Ciucas si alte cateva trasee din imprejurimile statiunii Cheia. Singura speranta legata de dificultatea traseului mi-o oferea prezenta in grupul cu care urma sa urc pe munte a unei fetitze de 9 ani ...s-a dovedit mai tarziu ca era cea mai energica prezenta din grupul nostru si de cateva ori am fost nevoiti sa strigam la ea sa ne astepte.
Aventura a inceput dis de dimineata. Am mers cu masinile putin dupa Timisul de Sus, la cabana Dambul Morii. De aici traseul e probabil cunoscut de obisnuitii traseelor montane. Pentru cei necunoscatori, asa ca mine, o sa detaliez putin. Drumul incepe cu un urcus usor prin padure. Obosisem deja putin cand am ajuns la canion. Aici nu parea sa fie mare lucru...se vedeau doua stanci si printre ele o scara de fier prinsa vertical in munte. am facut un mic popas sa ne recapatam fortele si apoi am pornit spre scara. dupa prima scara urcata parea ca am ajuns pe un taram de vis: ne aflam intre stanci si in fata noastra iesea din stanci un parau...ici colo se vedeau pete de verdeata...si alta scara...si alt parau...odata terminat urcusul prin canioane, am inceput sa urcam prin padure, pana spre cabana. cand am ajuns sus am fost putin dezamagiti de cabana, care era mai degraba un adapost in varful muntelui. dar peisajul a meritat tot efortul. de aici de sus Brasovul parea atat de mic si inofensiv. migrenele dispar ca prin minune aici...te simti un om complet sanatos, care poate rezolva orice problema. e greu de explicat in cuvinte sentimentele care te incearca acolo, in varful muntelui, inconjurat numai de nori si cu soarele mangaindu-te parinteste pe fata. ce e important de retinut este ca odata intors la viata de zi cu zi te simti un alt om, mai odihnit, mai pregatit pentru stresul cotidian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu